Morsa - Caracteristici, hrană și viața pe gheața arctică
Pe scurt
Morsa este un mamifer marin arctic, social, cu colți de până la 1 m și grăsime de până la 15 cm. Masculii cântăresc de obicei 800–1.700 kg, iar populația globală a fost estimată la 112.500 de adulți în 2018. Se hrănește mai ales cu scoici de fund. IUCN o încadrează ca vulnerabilă.
Caracteristici
- Habitat
- Gheața marină și ape puțin adânci din Arctica
- Dietă
- Moluște bivalve și alte nevertebrate de fund
- Lungime maximă
- 3,5 m
- Greutate maximă
- Peste 2.000 kg
Morsa este un mamifer marin arctic, cu colți lungi și un strat de grăsime de până la 15 cm. Masculii cântăresc, de obicei, 800–1.700 kg. Se hrănește mai ales cu scoici de pe fund. IUCN o încadrează ca vulnerabilă.
Morsa: ce este
Sursele despre specie descriu morsa (Odobenus rosmarus) ca pe un animal social, inteligent și de lungă viață, considerat specie-cheie a mărilor arctice. Trăiește mai ales în ape puțin adânci, deasupra platformelor continentale, și petrece mult timp pe gheața marină.Se disting două subspecii: morsa atlantică (O. r. rosmarus) și morsa din Pacific (O. r. divergens). O a treia, morsa din Laptev, este o subspecie discutată, care ulterior s-a dovedit a fi de origine pacifică.
Mărime și greutate
Masculii din Pacific pot depăși 2.000 kg, dar majoritatea cântăresc 800–1.700 kg. Masculii atlantici au în medie circa 900 kg. Femelele cântăresc circa două treimi din masculi: în medie 560 kg în Atlantic și 800 kg în Pacific. Lungimea este de 2,2–3,5 m.
Stratul de grăsime poate ajunge la 15 cm, iar pielea la 10 cm pe gât și umeri la masculi. Puii se nasc cu 33–85 kg.
Colții
Colții sunt canini alungiți, prezenți la ambele sexe. Pot ajunge la 1 m și 5,4 kg. Cei ai masculilor sunt puțin mai lungi și mai groși. La morsa atlantică, colții sunt, de obicei, mai scurți.
Hrană
Dieta include peste 60 de genuri de organisme marine. Morsa preferă scoicile de fund, mai ales moluștele bivalve. Caută hrană pe fundul mării, folosind mustățile pentru a găsi prada, iar jeturi de apă și mișcări ale aripioarelor pentru a îndepărta sedimentul. Aspiră carnea cu buzele și limba.
La morsa din Pacific, circa 97% din dietă o formează nevertebratele de fund. Majoritatea scufundărilor sunt scurte; într-un studiu lângă Svalbard, media a fost de circa 31 m, dar în Smith Sound s-au înregistrat scufundări de peste 500 m.
Comportament social
Vara târziu și toamna, morsele se adună pe plaje stâncoase în turme de zeci de mii. Pe gheață, grupurile se odihnesc una lângă alta. Sunt sociabile și, din cauza aglomerării, pot apărea mișcări de panică.
Reproducere
Masculii devin maturi la circa 7 ani și se împerechează de obicei de la circa 15 ani. Femelele se maturizează fizic la 10–12 ani. Sezonul de împerechere este din ianuarie până în aprilie. Gestația durează 15–16 luni, inclusiv 3–4 luni de implantare întârziată.
Puii se nasc din aprilie până în iunie. Mamele alăptează peste un an, iar puii pot rămâne lângă ele până la cinci ani. O femelă naște cel mult o dată la doi ani, cea mai mică rată de reproducere dintre toate picioarele-înotătoare.
Cât trăiește
Morsele trăiesc în sălbăticie circa 20–30 de ani. Recordul în captivitate este al unui animal numit Slowpoke, care a trăit 49 de ani la SeaWorld Orlando.
Statut de conservare
Specia este vulnerabilă pe Lista Roșie IUCN. Textul sursei spune că două subspecii sunt cu risc scăzut, iar a treia are date insuficiente. Populația globală a fost estimată la 112.500 de adulți în 2018. În Pacific, estimarea era de circa 129.000 în 2006, față de circa 200.000 în 1990. Comerțul cu fildeș de morsă este reglementat prin CITES, Anexa III.
Amenințări
Vânătoarea comercială a produs declinuri puternice între secolele XVIII și XX. Azi este interzisă comercial, iar comunitățile indigene pot vâna număr mic. Pierderea gheții marine reduce spațiul de odihnă și poate separa puii de mame. Gheața mai puțină pe coaste a fost asociată cu morți prin călcare în picioare pe țărm.
Adulții au doar doi prădători naturali: orca și ursul polar. Ursul polar vânează mai ales pui și animale slăbite, în special la locurile aglomerate de odihnă.
Morsa, ursul polar sau balena de Groenlanda? Comparație
Sunt trei animale ale Arcticii, cu moduri de viață foarte diferite.
| Morsa | Ursul polar | Balena de Groenlanda | |
|---|---|---|---|
| Tip | Mamifer marin (picior-înotător) | Carnivor terestru | Balenă cu fanoane |
| Greutate masculi | 800–1.700 kg (Pacific) | 300–800 kg | Foarte mare |
| Hrană | Scoici de fund | Mai ales foci | Zooplancton |
| Statut IUCN | Vulnerabil | Vulnerabil | Risc scăzut |
| Habitat | Gheață și ape puțin adânci | Gheață marină și coaste | Ape arctice |
Ursul polar este unul dintre prădătorii morselor, mai ales pentru pui. Balena de Groenlanda se hrănește prin filtrare. Morsa se hrănește de pe fundul mării, cu mustățile.
Curiozități
- stratul de grăsime poate avea 15 cm
- colții pot avea 1 m
- are cea mai mică rată de reproducere dintre picioarele-înotătoare
- adulții au doar doi prădători: orca și ursul polar
- turmele de pe plaje pot număra zeci de mii de animale
Citește și: Ursul polar, Balena de Groenlanda, Orca și toate articolele din Mamifere marine.
Imagine principală: AWeith, Wikimedia Commons, CC BY-SA 4.0.
Întrebări frecvente
Cât cântărește o morsă?
Masculii din Pacific cântăresc, de obicei, 800–1.700 kg, iar cei atlantici circa 900 kg. Femelele au circa două treimi din greutatea masculilor.
La ce folosesc colții morsei?
Sunt canini alungiți, la ambele sexe, de până la 1 m. Morsa nu îi folosește la prins hrană, ci la urcat pe gheață și în interacțiuni sociale; sursa citată nu detaliază funcțiile.
Ce mănâncă morsa?
Mai ales moluște bivalve, precum scoicile. Dieta include peste 60 de genuri de organisme. La morsa din Pacific, 97% din dietă este nevertebrate de fund.
Cât trăiește o morsă?
În sălbăticie circa 20–30 de ani. Recordul în captivitate este de 49 de ani.
Este morsa în pericol?
IUCN o încadrează ca vulnerabilă. Pierderea gheții marine este una dintre amenințările principale.
Cât durează gestația la morsă?
15–16 luni, inclusiv 3–4 luni de implantare întârziată. O femelă naște cel mult o dată la doi ani.
Articole documentate din surse publice (standarde de rasă, organizații de profil, publicații științifice) și pregătite cu ajutorul instrumentelor de inteligență artificială. Informațiile au rol orientativ și nu înlocuiesc sfatul medicului veterinar.
